A nins peste noapte, iar orașul este destul de agitat pentru o zi de sâmbătă. Locurile de parcare sunt toate ocupate – motiv pentru care sunt nevoită să mai dau o tură prin fața Guvernului. Realizez imediat că e zi lucrătoare pentru angajații din sectorul bugetar. Cineva din membrii clubului exact din motivul ăsta nu vine astăzi, din păcate. Gata, s-a rezolvat. Am prins un loc chiar peste drum de Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în cadrul căruia se află Cărturești la Muzeu, gazda și partenerul ON’s Book Club.
Intru pe poarta muzeului simultan cu dna Ludmila Bosîi și Vitalie Gheorghiță, cu vreo 25’ înainte de ora începerii. Ambii sunt speakeri azi. Îi simt puțin emoționați, dar în sensul acela frumos. Ne cuprindem cald, iar Vitalie îmi sare imediat în ajutor, eliberându-mă de greutatea unei pungi. Pe Vitalie îmi permit să-l tutuiesc. Este antrenorul meu de alergare și cred că ar suna fals dacă m-aș forța la un apelativ, așa, mai formal.
Niște chestii logistice mă agită puțin – agitație care, din păcate, mă cam ține captivă. Sunt perfecționistă de felul meu, iar asta poate fi împovărător. Totuși, redobândesc rapid controlul asupra lucrurilor. Reușesc să înțeleg că propunerea librarului-șef de a muta ora de început pentru 10:30 a fost mai mult decât genială. Azi, Chișinăul e mult prea agitat pentru o dimineață de sâmbătă.
Clubul per se
De jure, clubul este perfect așa. În sensul că avem de fiecare dată un titlu de carte și suficienți avocați interesați cu care să-l dezbatem. De facto, persoanele care îl frecventează caută mai mult decât atât. Mi-e din ce în ce mai limpede. Vor o emoție. Și mă bucură mult că împreună cu partenerii ON’s Book Club, Cărturești la Muzeu și Chateau Cristi, am reușit să dăruim comunității, încă de la prima ediție, această reacție afectivă.
Parafrazând vorbele îndrăgitei mele profesoare de limba și literatura română, dnei Ludmila Bosîi, înființarea unui asemenea club este pe cât de riscantă, pe atât de necesară. “Cred cu tărie în puterea cărții, în capacitatea lecturii de a deschide orizonturi, de a ne vindeca de ignoranță și a hrăni spirite și sinapsele creierului.” N-aș fi putut s-o spun mai bine.
Invitații speciali
Îmi face o deosebită plăcere să deschid cea de-a doua sesiune a ON’s Book Club, oferindu-i cuvântul Președintelui Uniunii Avocaților din Republica Moldova, dlui dr. Dorin Popescu. Pe lângă faptul că dl Popescu este avocat, dumnealui este și lector universitar. După cum jonglează cu atenția audienței, se simte că este de departe un maestru al discursului public. Și nu doar că îi place să povestească mult, dar vorbește cu un soi de înțelepciune care ne ține pe toți conectați. Nu putem să nu observăm că are și un simț al umorului foarte bine antrenat. “Pe mine este greu să mă impresionezi cu ceva, dar unul dintre puținele lucruri care m-au impresionat în viață a fost să vizitez biblioteca Baroului Dolj, Craiova.” Cu toții îl ascultăm activ. Are multe să ne istorisească. Multe și interesante.
După dl Popescu, preia ștafeta dna dr. Alina Șavga. Deloc mai puțină sfătoasă. Față de dumneaei am o simpatie aparte, trebuie s-o zic. Se impune fără drept de apel, chiar dacă are o voce mieroasă. E inteligentă și are mult farmec personal. Anume astfel de doamne inspiră tinerele ca mine să vrea mai mult, să facă mai mult și să fie mai mult. Mă bucur mult că ne împărtășește din energia sa debordantă. De altfel, nu cunosc generozitate mai mare din partea seniorilor decât disponibilitatea de a dărui timp și atenție generațiilor care îi privesc cu admirație. Aparent, cineva din vizitatorii proaspeți intrați în Cărturești o recunoaște pe dna Șavga, pentru că o urmărește cu privirea, așa, cu un zâmbet ușor complice.
Apropo de energie ce se răspândește, mă bucur că îl avem alături și pe Vitalie Gheorghiță. Sunt conștientă că puțini dintre noi vom alerga în cadrul Legal Half-Marathon. Totuși, prezența lui este despre mult mai mult decât asta. Este un demers pentru Mens sana in corpore sano – O minte sănătoasă într-un corp sănătos. Când Vitalie începe să vorbească, toți rezonăm cu el. Din start ne recomandă să începem cu un mic examen medical, pentru a avea undă verde de la medicul/specialistul nostru. Or, mai întâi de toate, trebuie să fim siguri că putem face activitate fizică. “Asta e cel mai important”, ne spune Vitalie. Și pe bună dreptate. Restul e voință, muncă și disciplină.
Ne-am întâlnit astăzi să discutăm pe marginea romanului „Crimă și pedeapsă” de F. M. Dostoievski (cartea poate fi găsită aici). Este un roman cu o încărcătură fenomenală. Mă bucură enorm prezența dnei Bosîi, care face lumină din capul locului. “Romanul propus spre discuție este un ambasador al marilor cărți, care sondează abisul sufletului omenesc”, ne atrage atenția. “Propune o narațiune arhetipală, o diversitate a tipologiei umane cu înclinație spre contemplare. Se crede că apropierea de creația autorului poate fi asociată cu apropierea de muzica clasică. Doar cei aleși o înțeleg. Ceilalți trebuie să crească, să se maturizeze. Unii rămân pe dinafară.”
Romanul propus spre discuție este un ambasador al marilor cărți, care sondează abisul sufletului omenesc.
“Dincolo de linia narativă a textului, care, fără îndoială, este importantă, atestăm trei nivele textuale: substratul penal – după faptă și răsplată, substratul moral, de conștiință și substratul biblic, care este simbolic prin definiție.” Dna Bosîi ne trece cu hotărâre prin toate trei nivele textuale. Ah, câte discuții pornesc anume de aici!
Discuțiile propriu-zise
Natural, cumva, ne oprim destul de mult asupra teoriei protagonistului, după care umanitatea se împarte, chipurile în pleavă și individualități excepționale – oameni deosebiți, cărora le e permis orice, care, prin esența lor superioară, nu se supun legilor, ei, dimpotrivă, făuresc legi pentru ceilalți, adică pentru pleavă. Este sau nu o fărădelege izolată admisibilă, dacă țelul urmărit e lăudabil?!
Îmi place intervenția lui Vladimir Palamarciuc. Pe lângă altele, Vladimir ne atrage atenția asupra substratului moral, de categorisire a persoanelor, pe care îl vede ca un fir roșu în toată lucrarea lui Dostoievski. Faptul că a citit romanul în original (în limba rusă) îi permite să observe că traducerea nu reflectă neapărat esența acestei categorisiri. “Eu aș traduce право имеющие mai curând ca îndreptățiți, dar nu excepționali. Și твари дрожащие ca…, da, poate ca muritori de rând. Inițial, când auzi această clasificare, s-ar crede că право имеющие parcă-s buni și твари дрожащие sunt răi. Dar în esență nu este așa. E doar o iluzie. În esență, твари дрожащие sunt acei care au moralitate și își trăiesc viața foarte simplu. Iar dacă fac ceva rău ei urmează să fie pedepsiți. Și право имеющие sunt cei care chiar dacă fac ceva nu urmează să li se întâmple nimic. Poate asta e o frustrare psihologică, atunci când le divizează așa. Și din cauza neputinței proprii, pentru a face bani și pentru a avea, el face această categorisire. Se pare că are dileme și acolo, și acolo. El parcă vrea să fie право имеющие – ca să poată să ucidă și să nu fie pedepsit, dar și твари дрожащие – ca ulterior să simtă că este om și are acea spiritualitate.”
Observația dumitale e judicioasă.
“Probabil principiul egalității tuturor în fața legii nu era pe timpul acela cunoscut, promovat și aplicat. De aceea, au apărut право имеющие și твари дрожащие”, adaugă oarecum retoric dl Popescu, adresându-se direct lui Vladimir.
Ca și dovadă pentru ceea ce afirmase Vladimir, dna Bosîi dă citire la câteva gânduri de-ale lui Raskolnikov: “Întâi de toate, am ales dintre toți păduchele cela mai păduche. Iar după ce l-am strivit am hotărât să iau exact cât îmi trebuia ca să-mi asigur primul pas de viață, nici mai mult, nici mai puțin. Și sunt irevocabil ultimul dintre păduchi. Pentru că sunt poate mai netrebnic și mai infam decât păduchele ucis și pentru că am presimțit că am să-mi spun asta după ce am să ucid.”
“O dovadă fermă a faptului că este o luptă interioară și joacă pe muchie de cuțit. Și, într-adevăr, poate fi raportat atât la una din categorii, cât și la cealaltă. Pentru că este un îndemn de a ne cerceta propria noastră ființă și de a plonja în abisurile propriului nostru eu. Câți dintre noi credeți că își cercetează ființa în măsura în care să știe de ce este capabil?!” Ce se mai pricepe dna Bosîi să pună întrebările.
Oxana Untu ia cuvântul: “Romanul este plin de legături subtile și elemente simbolice. Unul fiind chiar și numele personajului. Ceea ce m-a marcat pe mine foarte mult a fost aspectul psihologic, descrierea, plonjarea pe care o face autorul. Este marcant de apăsătoare. De multe ori trebuia să închid cartea și să mă întreb: cum este posibil ca cineva să poată în atâta exactitate transmite toate tulburările mentale?! Probabil asta este caracteristica lui Dostoievski. Personajul principal mi s-a părut o persoană care este ruptă în două – între bunul simț și moralitate și, în al doilea rând, între dorința de a pătrunde în acea categorie de право имеющие, care fac ceva și nu pățesc nimic. Pe de o parte, își dorește să obțină careva bunuri materiale, este chinuit de sărăcie și asta îl motivează să caute soluții, până a-l aduce la capacitatea de a face o crimă. Pe de altă parte, este un om care îl are pe Dumnezeu în suflet și este chinuit de valorile morale și bunul simț.”
Dna Șavga remarcă că ceea ce aude azi e și ceea ce aude des de la studenții săi. “E o luptă, așa, permanentă, contrarie, între bine și rău. Aș zice că romanul în cauză este o lucrare care este lovită de un dualism pronunțat, de o bivalență pronunțată. Toate abordările – nu contează, vorbim despre faptele lui Raskolnicov, despre personalitatea acestuia, despre tipologia, categorisirea, cum a spus Vlad, ale personajelor – totul este privit din perspectivă dualistă. Autorul încearcă să prezinte lucrurile din două perspective, ca cititorul să aleagă pentru sine. Ne lasă pe noi să facem o alegere.”
Mai târziu, Mihail Lavric intervine și el: “Cred că premeditarea s-a format de la momentul citirii scrisorii, când el a citit și a simțit cum i-a fost lezată autoritatea în cadrul familiei. Anume aici cred că a apărut planul, pregătirea infracțiunii, dacă e să vorbim în termeni penali.”
În acest roman, evident, aspectul psihologic este foarte evidențiat.
Grigore Vieru adaugă: “Toată discuția este în jurul justificării omorului. Și pentru mine este interesant că autorul acestui omor nu înțelege gravitatea acțiunilor sale. El pune pe același cântar faptele sale bune și, spre exemplu, faptul că banii pe care i-a sustras nu i-a folosit. De aceea, maniera în care el încearcă să își justifice faptele este diametral opusă și asta dă de gândit. Atunci când te simți vinovat de o anumită acțiune, începi să găsești logica, începi să te agăți de orice mărunțiș care să justifice fapta.”
Dl Popescu preia: “Când vorbim despre cauza criminalității, noi tot timpul ne întrebăm care e cauza, ca să știm să preîntâmpinăm. (…) Din tot ce-am discutat azi, îmi apare întrebarea: se putea cumva de preîntâmpinat ceea ce s-a întâmplat? Trebuie să se discute și pe acest aspect. (…) Se putea de preîntâmpinat, nu se putea? Până la urmă, ce anume a dus la tot ce s-a întâmplat? Noi toți lucrăm cu oamenii, mai ales în profesia noastră. Persoana care este învinuită tot timpul vrea să îți povestească nu așa cum a fost în realitate, dar așa cum crede ea că a fost să fie. Și atunci, eu am sarcina să îi arăt că a spus una, dar pe undeva nu se confirmă.”
Dna Șavga completează: “De multe ori, când noi citim anumite opere, privim chiar filme, rămânem impresionați și lucrează teoria imitației. Cei care au făcut Dreptul știu despre teoria lui Gabriel Tarde, a imitației comportamentului criminal.” Iar aici dna Șavga aduce chiar exemplul unui grup criminal organizat, din practica dumneaei, de acum vreo 15 ani. Exemplu pe care îmi rezerv dreptul să nu-l divulg aici, pe blog.
Dl Popescu continuă: “Probabil celor care se lasă impresionați tot timpul nu li se recomandă să citească anumite lucruri profund psihologice. Poate nu li se recomandă să citească detective, pentru că, într-un fel oarecare, ei se asociază cu niște eroi și încearcă cumva să realizeze ceea ce au citit.”
Aici, Alexandra Pînzari are ceva de spus: “În acest roman, evident, aspectul psihologic este foarte evidențiat. Am fost curioasă să citesc articole de specialitate. Mai mulți specialiști din Occident se pronunțau pe diagnoza lui Raskolnikov. În principal, această crimă este rezultatul interiorizării furiei pe care o avea față de mama sa. El nu și-a permis s-o exteriorizeze și avea și o furie și față de propria lui persoană. (…) Pe lângă aceasta, desigur, momentul culminant a fost scrisoarea. (…) Pe alocuri e și masochist, pe alocuri e și sadic. (…) Cu siguranță, este vorba despre o furie care nu a fost manifestată constructiv. El nu și-a canalizat energia corect și acest lucru a răbufnit și s-a revărsat în altă formă.”
Dna Șavga susține cele spuse mai sus: “Și studenții noștri au remarcat că Raskolnikov era măcinat de foarte multe frustrări, dacă vreți, chiar complexe de inferioritate, el încerca să-și depășească propria condiție de existență, să se afirme, obținând acești bani poate șă-și schimbe modul de viață etc. Și aici lucrează legea conservării energiei. Exact ca în oricare altă situație. Atunci când noi acumulăm o energie negativă, nu știu, frustrări, sentimente de inferioritate, noi trebuie să le exteriorizăm, dar în niște fapte bune. Pentru că dacă n-o facem prin fapte pozitive, avem a doua alternativă, să facem ceva rău și negativ. (…) Energia pe care o avem noi, dacă nu o putem revărsa în forma ei primară, o revărsăm în altă formă, dar neapărat să fie într-o direcție pozitivă. Iată, s-a propus maratonul. Alergatul, apropo, este o soluție foarte bună pentru a ne descărca de energia negativă. Așa că alergați.”
Atunci când noi acumulăm o energie negativă, nu știu, frustrări, sentimente de inferioritate, noi trebuie să le exteriorizăm, dar în niște fapte bune.
Îndemnul dnei Șavga de a ne descărca de energia negativă prin alergat mi se pare o notă potrivită pentru a încheia sesiunea de astăzi, chiar dacă ar mai fi multe de spus. Deși nu-i întâlnesc privirea, simt că Vitalie agreează această notă de final.
Concluziv, Natalia Balaban ni se adresează: „Mie îmi place acest roman anume pentru că este multilateral, atât de divers și atât de bogat. Și nu doar în trei dimensiuni. (…) Mă fascinează faptul că romanul e unul singur, iar interpretările noastre atât de diverse și atât de bogate. Niciun vorbitor nu s-a repetat. Și vreau să le mulțumesc tuturor.”
Mă scol în picioare și le mulțumesc din toată inima invitaților. Dl Dorin Popescu, dna Alina Șavga, dna Ludmila Bosîi și Vitalie Gheorghița primesc aplauze, așa, ca după un spectacol bun. Pe merit, de altfel. În încheiere, simt nevoia să repet că ON’s Book Club nu este despre mine, chiar dacă eu l-am fondat. Este despre noi, despre puterea comunității noastre și despre ceea ce putem face împreună. Vreau să ne susținem, să ne încurajăm și, de ce nu, să ne aplaudăm unii pe alții.
Deși suntem cu toții în picioare și tocmai am consumat valul de aplauze, dna Bosîi conchide: “Nu știu câți dintre dvs. ați fost curioși să vă uitați câtă lume a intrat astăzi în librărie. Într-o societate în care, totuși, se spune că nu se citește. Majoritatea dintre vizitatori sunt tineri. Și nu contează ce cumpără. Atâta timp cât cumpără cărți, suntem salvați, vorba aceea.” Un toast excelent, de altfel.
Reacții post-eventum
“O ediție fantastică a clubului de lectură. E o plăcere să simt așa conexiune în comunitatea noastră mică, dar voinică. Vin cu mare drag și la următoarea. Or, mă încarc cu foarte multă energie și bună dispoziție.” – Alexandrina, avocat stagiar
“Apropo, profesoara ta e un cadru didactic de neprețuit, mi-a plăcut mult de ea.” – Olga, avocat
“Sunt onorat să fiu membru al acestei comunități de cititori în care se depune suflet și timp.” – Mihail, avocat stagiar
“Mi-a plăcut foarte mult astăzi și mă bucur că am reușit să fiu alături. Voi încerca să nu ratez nicio ediție.” – Svetlana, avocat
“Edmund Wilson spunea că niciodată doi oameni nu vor citi la fel una și aceeași carte. Iar ediția a doua a ON’s Book Club a dovedit acest fapt pe deplin. Aștept cu drag următoarea întâlnire a clubului, deoarece este o oportunitate bună de a petrece timpul liber în lumea cărților și a oamenilor de calitate.” – Tatiana, avocat
În loc de concluzie
Cu toții suntem și vom rămâne conectați la digital. E realitatea noastră, n-avem cum altfel. Cu toate acestea, nevoia de socializare și relaționare n-a dispărut nicăieri. Dimpotrivă, parcă s-a acutizat în ultimii ani. Și mă bucură într-un mare fel faptul că nu doar eu am simțit asta. Or, am putut efectiv simți cum nu ne dădeam duși acasă. Se crease o energie pe care nimeni nu cuteza s-o părăsească, un câmp cuantic generat de noi înșine și din care ne hrăneam. Îmi place să cred că anume despre asta este ON’s Book Club.
Pe cei care nu au reușit fizic la cea de-a doua ediție, îi aștept cu mare drag la următoarea, pe care s-ar putea s-o organizăm pe data de 25 februarie (pentru detalii actualizate, recomand contul ON’s Book Club de Facebook sau Instagram). Vom discuta „Omul invizibil” de Ralph Ellison, despre care se spune că este unul dintre cele mai influente romane ale secolului XX.
Mă uit peste fotografiile lăsate de Alex Morgoci, citesc feedbackurile și realizez că cea de-a doua sesiune a ON’s Book Club a fost ca un antrenament foarte bun. Unul care s-ar putea să ne fi lăsat cu promisiunea unui personal best.
Parteneri: Cărturești, Chateau Cristi
Profile sociale