Bun venit pe MOVE ON!
Despre blog
MOVE ON este un blog personal. Nu sunt jurnalist. Scrisul face parte din cultura mea generală. Este expresia pasiunii mele pentru scris. Am siguranța că această atracție puternică pentru scris m-a cuprins ereditar. Or, mama a fost filolog.
Blogul este locul spre care alerg când simt că am ceva important de spus. Dar și locul pe care îl caut atunci când simt nevoia unei doze de motivație și entuziasm creator. Aici scriu despre evenimentele care mă țin în tonus sau, dimpotrivă, despre cele care mă îngrijorează. Din când în când, invit oameni pe care îi admir pentru ceea ce sunt și ceea ce fac – învăț din capacitatea lor de înțelegere și judecare a lucrurilor. Ce sursă de inspirație! O împart cu tine.
Eu sunt gazda. Tu ești oaspetele. Atât e de simplu, da.
Despre mine
Practic avocatura de business, una dintre cele mai libere profesii existente în societatea contemporană. Ca avocat, cercetez și analizez, ofer consultații și explicații, expun opinii și concluzii cu privire la diferite probleme juridice, asist în fața tuturor autorităților și persoanelor competente (publice și private) și instanțelor de judecată și fac cu duiumul back office work.
Dincolo de instanțele de judecată, mă poți întâlni des în librării, parcuri, teatre sau muzee. Îmi place să citesc, să alerg și, în general, iubesc frumosul. Apropo de frumos, te invit la următoarea întâlnire a ON’s Book Club.
În rest, îmi place să cred despre mine că sunt un om bun, de încredere, cu picioarele pe pământ și care încearcă să se apropie de alții prin muncă. Îmbrățișez oamenii mai ales cu atitudinea mea. Fac asta în fiecare zi. Și acasă, și la muncă.
Seneca spunea că e bine să te atașezi de cei care te pot face mai bun și să-i primești pe cei care, la rândul tău, îi poți face mai buni. Așa trăiesc. Și cred că asta e tot ce trebuie să mai știi despre mine.
Mai vorbim,
Profile sociale