Îmi imaginez că sunt studentă la Drept, în anul IV. E o dimineață frumoasă de aprilie. Nici prea cald, nici prea frig. Iar eu mă grăbesc să ajung la un club de carte pentru avocați. Într-o zi am să mă fac și eu avocat. Întâlnirea se desfășoară în incinta unui monument de arhitectură aflat în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău. Deși sunt din oraș, încă n-am avut ocazia să vizitez o casă individuală din secolul trecut. Precis are sobe din acelea frumoase. Intru. Miroase a lemn masiv și a… nu găsesc cuvântul potrivit. Condusă de sunetul unei mulțimi binedispuse, urc la etajul al doilea. Câtă lumină! Acela e Președintele Uniunii Avocaților, vorbind cu Președintele Comisiei de licențiere și cu profesoara mea de criminologie? Mamă, oare cineva observă că am emoții?!
În loc de preambul
Cea de-a patra ediție a ON’s Book Club a fost o sesiune mobilă. A fost prima ediție în deplasare, de altfel. Nu știu dacă am fi putut avea o gazdă mai potrivită decât sediul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UA). Până la urmă, suntem un club de carte pentru avocați. Faptul că am fost primiți la sediul UA fără nicio urmă de birocrație a fost o adevărată onoare. Dlui dr. Dorin Popescu, Președintele UA, îi vom oferi anul ăsta titlul de „Rock Star”.
La un forum pentru tinerii din profesiile juridice, organizat și desfășurat de ABA ROLI Moldova, dna Mihaela Vidaicu, Country Director, adresându-se dlui Popescu, a afirmat că dumnealui este cel mai deschis președinte pe care UA l-a avut. Ne-am convins personal de acest lucru. Chiar în deschiderea sesiunii, dl Președinte ne-a spus: „Sediul Uniunii nu este sediul Președintelui, este sediul avocaților.” Mai mult, ne-a asigurat că vom avea toată susținerea UA ori de câte ori va fi necesar. Un star rock, cum ziceam. Dar s-o luăm cu începutul.
Ceea ce nu s-a văzut
Am ajuns la sediul UA cu o oră mai devreme. Porțile erau larg deschise. Am intrat cu mașina chiar în curtea interioară, fără niciun efort suplimentar. Am știu imediat că va fi o întâlnire reușită. Or, genul acesta de detalii vorbesc de la sine. Eram așteptată. Am avut instant un puseu de entuziasm, trebuie s-o recunosc.
Otilia Botnaru și dl Pavel Cebanu erau deja pe loc. Dna Mariana Romaniuc, Secretarul general al UA, i-a însărcinat cu logistica acestei întâlniri. Împreună am făcut o treabă grozavă. Am aruncat o privire în jur și am zâmbit satisfăcută. Aveam totul sub control. Sala era amenajată, zona de prezidiu pregătită, zona de fourchette asigurată, paharele frumos aranjate și vinul pus la rece. Prietenii noștri de la Chateau Cristi au avut grijă să ne livreze nu doar vinul, dar și un mini frigider. Ei, ca și noi, dacă fac ceva, o fac ca la carte.
Mariana Percic, co-fondatoarea Ceaiurilor MEG, a livrat personal ceaiurile de azi. Mi-a mărturisit că i-ar fi plăcut să ia parte la sesiunile ON’s Book Club, dar chiar în acea zi absolvea un curs de business important. Și-a manifestat admirația față de impactul pe care îl avem la nivel de comunitate, ne-a urat mult succes și a plecat înainte ca toată lumea să înceapă să vină.
N-a durat mult până a ajuns și Viorica Țurcan. A adus plăcinte fierbinți cu de toate, pâine artizanală dospită lent, coaptă chiar în acea dimineață (da, știu, efortul a fost considerabil), sare și chiar ulei de măsline. S-a apucat imediat de tăiat, de aranjat etc. Și de parcă asta n-a fost suficient, a avut grijă și de compozițiile noastre florale. Viorica are mâini de aur. De fapt, la ea nu doar mâinile sunt de aur. Parafrazând ce a spus dna av. Alina Șavga, Viorica a fost în afara oricărei concurențe.
Dacă tot am amintit de dna Șavga, trebuie să știți că dumneaei a adus pateu din ficat de găină, făcut seara târziu, după 21:00, când a finisat munca cu studenții de la master. Ne-a mărturisit că a ieșit din bucătărie după miezul nopții. Avea și probe în acest sens. Între noi fie vorba, ați mai văzut expert în criminologie fără suport probator?! Studenții de la Drept nici n-au visat că vor gusta pateu gătit de însăși doamna profesoară – chiar am văzut ulterior câteva postări în acest sens. Zău, le înțeleg perfect exaltarea.
Ceea ce s-a văzut
“Ne pare bine că găzduim această ediție a iubitorilor de carte. Mă bucur că avem astăzi aici avocați și colegi judecători, avem și non-avocați, non-judecători – că tot e la modă acum.” Dl Președinte a povestit tuturor cum a fost lansată ideea de a veni la UA, dar și cum am ales cartea acestei ediții – „Vițelul de aur” de Ilf și Petrov. Ne-a mai vorbit despre cât e de greu să treci prin viață fără umor, despre rolul satirei, despre comportamentul celor care ne conduc, despre percepțiile din societate – formate, așa, la auz muzical – și despre critica constructivă.
Dl Președinte a avut un discurs de deschidere oarecum lung, cu multe paranteze, însă pe un ton de profundă implicare socială. Niciunul dintre noi n-am simțit vreo urmă de plictiseală. Dimpotrivă, am tratat ca atare mesajul plin de îngrijorare față de ceea ce se întâmplă la nivel de țară, societate și sistem. Toți trăim aici. Înțelegem foarte bine cum stau lucrurile. „Noi toți vrem să fie bine, să mergem înainte”, a mai adăugat.
Fiind 1 aprilie, mi-am permis să degaj atmosfera, întrebându-l pe maestrul Vladislav Roșca dacă avem în Codul penal al Republicii Moldova trecută infracțiunea de imbecilitate, mai ales că dl Președinte tocmai dăduse citire unui pasaj din carte (dintr-o ediție din 1977) care lăsa să se înțeleagă unde băteam. „Dacă o s-o introducem, o s-o avem”, ne-a zis dl Roșca. Dumnealui a simțit imediat intenția mea și mi-a făcut jocul, adăugând: „Luând în considerare oamenii buni, eu nu exclud faptul că or să găsească vreun articol care ar putea fi interpretat și ca infracțiune de imbecilitate.”
După dl Președinte, au luat cuvântul de deschidere dr. Lucia Juravschi și Oxana Untu. „Foarte inspirată această idee de a crea un club de carte. Ne-am bucurat să descoperim o comunitate atât de frumoasă de juriști”, ne-a mărturist Lucia. „Noi facem parte din categoria de non-juriști”, a intervenit Oxana. „Sunteți minunați și avem multe de învățat de la voi”, a continuat Lucia, având grijă să-i mulțumească dlui Președinte pentru descoperirea acestui sediu minunat și confortabil.
„Acum 15 ani, un concurs de circumstanțe, mai mult decât o ambiție sau un vis, ne-a determinat să deschidem o afacere”, a susținut Oxana. „Gena didactică pe care o avem cu Lucia nu s-a resemnat cu noua activitate, a căutat căi să se manifestate. Și vreau să vă zic că s-a manifestat prin atitudinea noastră foarte creativă în gestiunea acestei afaceri.” Oxana ne-a povestit în linii mari despre ideea de a fonda clubul de carte, imboldul primului eveniment, cartea citită, dar și despre comunitatea frumoasă pe care au creat-o în jurul lor.
Cartea propriu-zisă
A continuat dna Ludmila Bosîi, care ne-a mărturisit că a venit îmbrăcată corespunzător. Într-adevăr, avea aer de Ostap Bender, toți am observat. „Nota asta de comedie, care cumva a ajuns să se înrădăcineze în societate, în ceea ce privește cartea, vine tocmai din faptul că filmul este atât de reușit.” Chiar am simțit nevoia să intervin aici. Am întrebat dacă numai mie mi s-a părut protagonistul din film atât de carismatic. Știam eu că nu-s singura.
Dna profesoară ne-a făcut un tur de grație al cărții. „Deloc întâmplător, se crede că cartea i-a plăcut foarte mult lui Stalin. Or, știm că tocmai el era cel care dicta anumite tendințe, chiar și în literatură.”
„Sunt foarte multe discuții în acest sens. Unii consideră că ideea cărții nu le aparțin lui Ilf și Petrov, dar lui Bulgakov. Alții însă consideră că Bulgakov nu a făcut altceva decât să preia idei în scrierea capodoperei „Maestrul și Margareta”. Dacă ar fi să analizăm un pic, lucrurile stau la suprafață. Or, cu siguranță Woland se aseamănă foarte mult cu Bender. S-ar putea și Azazello cu Balaganov, Kozlevich cu Behemoth.”
„Ostap Bender este un personaj care, îmi place să cred, face trimitere la imaginea lui Hristos. Or, îl găsim pe acest Ostap Bender, la sfârșitul părții a doua, având vârsta de 33 de ani – vârsta lui Hristos.” Apropo de Bender, Carolina ne-a spus mai spre sfârșit că a fost un personaj real. Cartea a fost scrisă după un prototip care locuia în Odesa și pe care îl chema Osip Șor. Asta ne-a surprins pe toți.
„Cartea prezintă o topică absurdă, în care toată lumea este ahtiată după cursele automobiliștilor, vedem la acel cuib al cațelor. Chiar dacă toată lumea pretinde la teritoriul privat, în momentul în care acel pilot se pierde undeva pe la capătul lumii, nu se sinchisesc să-i ocupe odaia. Aceeași Zosia Sinițkaia, care nu se crede capabilă să se îndrăgostească de un intelectual, de un om de factură mai modernă, dar crede că poate să se îndrăgostească doar de un student sărac și fără pretenții.”
„În această lume nebună trebuia să vină cineva care, chiar dacă este un șarlatan, este atât de simpatic și ne îndrăgostește pe noi toți de el. Ostap Bender este văzut ca un simbol al binelui. Acel care, asemeni lui Hristos, face minuni. Le face atât de frumos, deși s-ar părea că mijloacele la care recurge nu sunt neapărat cele mai recomandate. Chiar dacă scopul său este să preia milionul, constatăm că atunci când îl are nu se bucură de el.”
Legat de milion, dna Șavga a zis la un moment dat: “Bogat nu este acela care are mult, bogat este acela căruia îi ajunge și se simte bine pe interior. De aceea, poți să ai și milionul și să nu te simți împlinit. Este latura obiectivă și subiectivă de apreciere a bogăției.”
„Prin ce este comic? Comicul pentru mine se rezumă la felul în care Panikovski fuge cu gâsca subțioară. Comicul rezidă în faptul că toți erau feciori ai locotenentului Schmidt, toți cei care erau inadaptabili la niște rigori socialiste și încercau, într-un fel sau altul, să-și găsească un loc sub soare. Că o făceau într-un mod anume, deja este o altă discuție.”
“Noi toți într-o anumită etapă a vieții noastre ajungem să fim acei Panikovski sau Bender. Asta nu înseamnă că recurgem la niște mijloace necinstite, dar ajungem să ne identificăm cu o anumită circumstanță care nu ne este potrivită și încercăm să ne adaptăm noilor realități. În fond, e o carte despre psihologia umană, despre faptul că Bender la sfârșit constată că vrea să se facă administrator de bloc. Iarăși deloc întâmplător, pentru că administratorii de bloc în timpul înfloririi socialismului universal erau și ei niște oameni care profitau pe spatele celorlalți. Până la urmă, vedem că Bender rămâne ferm pe principiile sale.”
„Nu știu, o carte care se citește dintr-o răsuflare, dar care ne învață că noi toți avem dreptul de a rămâne, în primul rând, sincer cu noi înșine și să rămânem fideli propriei noastre lumi, chiar dacă din afară ni se dictează anumite lucruri.”
Discuții pe carte
„Oricare ar fi ușa pe care intri în această carte de fiecare dată dincolo de ea te așteaptă ceva care poate fi analizat și discutat.” Iar aici dna profesoară ne-a pus puțin la lucru, întrebându-ne care credem că ar fi rostul valizei, dincolo de faptul că ascunde multe lucruri trebuincioase marelui combinator.
Viorica a răspuns scurt că pentru statut. Iar dl Roșca a dezvoltat: “Este foarte importantă valiza respectivă, fiindcă având-o el foarte ușor intra în contact cu orice persoană. Și nu contează ce avea în valiza respectivă, putea fi goală, dar valiza în sine îi dădea un anumit statut. Apropo, Ilf și Petrov au arătat chestia asta nu doar prin valiză. Haideți să analizăm cum și-a amenajat biroul. A ținut foarte mult să aibă acel ceas, anumite instrumente etc. De fapt, trecând prin prisma infracțiunii de escrocherie, ăsta-i portretul real și cel mai frumos al escrocului. Primul lucru pe care îl face tot timpul escrocul este… în limba rusă se zice «пускать пыль в глаза». El salvează aceste aparențe de ceva, ca ulterior să obțină altceva. Cred că valiza anume acest scop îl are.”
“Ilf și Petrov a scris despre niște vremuri utopice, despre o perioadă când se făceau niște reforme, dar toți trăiau niște timpuri de utopie”, a continuat. “Nu știu de ce, dar foarte mult am asemănat vremurile de atunci cu vremurile de acum. Acum avem alte reforme pe care tot încercăm să le implementăm și nu ne reușește. Exact aceeași perioadă, când după perioada socialismului noi nu știam ce înseamnă proprietatea. Acum am început a înțelege ce înseamnă proprietatea și suntem nesătui de această proprietate. Toți vrem să fim proprietari, să obținem cât mai multe averi și foloase.”
“Eu cred că cartea e foarte actuală. Ea foarte bine descrie situația de astăzi, chiar prin prisma acelora infracțiuni, fiindcă dacă ne uităm statistic – și colegii n-o să-mi permită să mint – infracțiunea de escrocherie în perioada ultimilor zece ani a luat un asalt foarte mare. Mult mai ușor este să abuzezi de încrederea cuiva decât să furi. Și astăzi infractorii anume asta fac. Aici suntem, în perioada respectivă – când totul se reformează, când nimeni nu înțelege ce este bine, ce este rău, cum ar fi bine, cum ar fi rău și când poți prezenta orice situație și ca bine, și ca rău. Eu cred că cartea ne dă foarte mult de învățat”, a încheiat dl Roșca.
Lucia a preluat: „În contextul actualității pe care o poartă acest roman, mi-a mai plăcut o idee și am zis, ia te uită, o carte scrisă 100 de ani în urmă face o paralelă cu perioada pandemică prin care am trecut iată acum.” Lucia a dat citire pasajului care i-a sugerat această ideea. „Timpurile tulburi, de tranziție, de fapt, generează frică. Și această frică nu face altceva decât să ne doboare într-o perioadă de trei zile, pe când înainte, de fapt, te făceai bine în trei zile”, a mai spus Lucia.
Cu condiția de a face abstracție că există expertiză în penal, i-am întrebat pe avocații seniori dacă avem sau nu un Bender contemporan. “Profesia liberală pe care o am mă obligă să păstrez secretul profesional și n-o să mă expun. Dar o să îndrăznesc să nu fiu de acord cu părerea doamnei profesoare” a început dl Roșca. Eram sigură! Râdeam cu toții copios, timp în care dl Președinte îi explica dnei profesoare ceva despre principiul contradictorialității.
Dl Roșca a reluat: „Noi toți cei care am citit cartea sau am văzut filmul am atras atenția și l-am analizat foarte mult pe personajul principal, Ostap Bender, am analizat tot ce îl înconjoară pe el. Dar, din punctul meu de vedere și pornind de la întrebarea care s-a pus, noi toți am omis și n-am văzut personajul care este neînsemnat, n-are nicio importanță aparentă în cartea respectivă, dar care foarte mult se regăsește astăzi în societatea noastră. Aș porni o discuție despre președintele Comitetului executiv.”
“În societatea de astăzi mai mult se regăsește acest președinte, nicidecum Ostap. Dacă luăm statistic, cred că numărul de Ostapi la etapa respectivă și numărul de Ostapi la etapa actuală e identic. Escroci au existat atunci, există astăzi și vor exista și mâine. Cam în același număr, nu se modifică situația. Situația depinde de cei care își caută stăpân și de cei care încearcă să îi accepte pe acești Ostapi. Atâta timp cât noi tăcem, acceptăm, nu vorbim și încercăm să ne căutăm acest stăpân, atâta timp societatea noastră o să fie în acea perioadă utopică și o să fim într-o reformare permanentă.”
Dna Șavga a intervenit: „Ziceam că doar Dorin îmi fură gândurile, Vlad tot o face. A zis că-i avocat și nu-și permite să identifice pe cineva. Or, eu același lucru am vrut să-l zic.
“În continuare la ce a zis Vlad, vreau să zic că noi mai avem încă o pătură socială separată din categoria Schwonderi, dacă cineva a citit „Inimă de câine” de Mihail Bulgakov.” Cristina Donica a confirmat și a zis că este o analogie frumoasă. „Este vorba despre o categorie care nimic nu știe, nimic nu cunoaște și nici nu prea vrea, dar pretinde la foarte multe. Noi avem acum o pătură destul de considerabilă din categoria respectivă. Deci nu doar din categoria președintelui Comitetului executiv, dar și din categoaria Schwonderilor”, a concluzionat dna Șavga.
Dna Bosîi, că tot a însușit lecția despre principiul contradictorialității, i s-a adresat dlui Roșca: „Eu consider că președintele Comitetului executiv, de fapt, este prezentat și el ca un fel de vițel de aur. O vacă de muls. Nu este chiar atât de isteț.”
„Asta am avut în vedere. Noi, societatea de astăzi, suntem vaca de muls, din păcate. Eu cred că asta se merită de discutat”, a completat dl Roșca.
Dna Șavga a intervenit scurt, zicând că dacă continuăm discuțiile în aceeași direcție, clubul are șanse să fie în afara legii. În concluzia celor spuse de dl Roșca și dna Șavga, dl Președinte Popescu a punctat: „Eu cred că anume ăsta e scopul întâlnirii noastre. Noi am legat „Vițelul de aur” de 1 aprilie, însă nu e de râs.” Aici au fost deschise și mai multe parateze. La un moment dat, chiar am întebat dacă cineva le numără. Dar îmi rezerv dreptul să nu le deschid pe toate.
“Dar tu când votezi, unde te gândești?! Dă-i moldoveanului mintea cea de pe urmă, spune proverbul. Și nu-i întâmplător. E bine și pe urmă, dar mintea trebuie să fie la timp”, a spus-o răspicat dl Președinte. “Când se fac reforme, trebuie de ascultat și acea parte a societății care are experiență, care știe și ar putea să spună ceva. Noi avem 2000 de avocați cu drept de exercitare, avem doctori în drept, doctori habilitați în drept, avem oameni cu experiență de 20, 30 de ani. Când adopți o decizie care afectează o breaslă, o profesie, trebuie să consulți acea profesie.”
Oxana a susținut mesajul dlui Președinte Popescu. „Am înțeles foarte bine manifestul acesta de indignare. Se petrec lucruri și noi, într-un fel, suntem martorii. Nu ne expunem, iar ele pur și simplu ni se petrec.” Oxana ne-a mai spus că a întrezărit mai multe note triste, dincolo de comedie. „Cred că asta au intenționat autorii, fiind atât de inteligenți – că tot vorbeam de umor ca o extensie a inteligenței. Sub vălul acesta, voiau probabil să ia în derâdere sau să vorbească într-o tonalitate adevărată despre timpurile foarte sumbre în care era societatea.” Oxana ne-a mărturisit că cartea a marcat-o în contextul întrebărilor pe care și le pune în ultima vreme, de ce noi ca societate suntem așa cum suntem. „Și aici vorba dlui Președinte Timofti e atât de actuală. A fost ridiculizată, dar acum îmi dau seama că a fost genială.” După râsul în unison, a fost evident că toată lumea a subscris. „Nu știu ce n-avem, dar era bine să avem.”
Am mai vorbim despre alegerea autorilor de a face trimitere la Moldova. Dl Roșca ne-a zis că crede că are legătură cu faptul că anume aici se divizează partea slavă de partea latină, de partea francofonă. Anume aici era locul fierbinte. Locul în care nu se înțelegea identitatea națională. „Da, într-adevăr, accentuează ideea că ne aflăm la răscruce de drumuri, de lumi. Și de fiecare dată suntem puși în fața unei alegeri. Și tot alegem. Sper într-o zi să alegem până la capăt. Să nu fim aleși”, a conchis dna Bosîi.
În loc de concluzie
„Nu știu de ce gândurile mele s-au dus în altă direcție. Nu atât la roman, cât la societatea noastră de astăzi, la durerea pe care o avem noi astăzi. N-o să fim aici originali, fiindcă dacă ne uităm în istorie, tot timpul pe parcursul existenței profesiei de avocat, avocații erau implicați mereu în reformarea societății, erau implicați tot timpul în gândirea liberă, în opoziția față de guvernare și așa mai departe. Și, sincer să fiu, ascultându-ne astăzi pe noi toți, nu știu de ce am ajuns la concluzia că încet-încet noi ne transformăm într-un club politic de opoziție, care avem ce spune și vrem să spunem.” Aici Dragoș Galbur a intervenit, adresându-se direct dlui Roșca: “Junimea la fel s-a constitut ca un club de carte, de literatură, care ulterior s-a transformat într-o poziție conservatoare față de liberali.”
Dl Președinte n-a ezitat: „Olesea, noi nu ne punem scopul ăsta.” Iar magistrata Victoria Sănduța a intervenit: „Dați-mi voie să dizolv puțin politica. Mă simt obligată. Obama spunea despre constituție că ea este legea supremă, este ceva foarte important, dar, până la urmă, importanță acestei constituții îi dăm noi. Pentru că dacă noi, oamenii, nu-i dăm importanță, este doar o bucată de hârtie. Așa și cărțile. Doamnă profesoară, sunteți tare deosebită. Mi-ar plăcea ca astfel de descrieri de carte, interpretare de carte, să fie chiar sub forma unei emisiuni la televiziunea națională. Cu mare plăcere aș privi. Asta ar contribui la dezvoltarea culturii în societatea noastră.”
În cuvântul său de închidere, dna Bosîi ne-a zis: „Vreau și eu în Rio de Janeiro. Și să ne ferească Dumnezeu de Koreiko. În rest, să ne bucurăm de cărți bune în continuare. Vă mulțumesc foarte mult.”
A fost cea mai lungă ediție de până acum și prima la care am avut alături, magistrați și chiar politicieni. “Clubul de carte este locul unde profesiile se conectează”, așa cum scria avocata Cristina Oglinda. În rest, s-a respectat libertatea de exprimare și s-a aplicat principiul contradictorialității, așa, ca-ntr-o adevărată societate democrată.
Am să închei acest jurnal de bord citând-o pe Lucia, care și-a amintit de vorba unui român ce a trăit în Moldova o perioadă și care a învățat și limba rusă. El zicea că a înțeles un lucru la moldoveni, că atunci când e într-adevăr punctul final noi zicem: “Gata vseo!”
Pe cei care nu au reușit fizic la cea de-a patra ediție a ON’s Book Club îi așteptăm cu mare drag la următoarea, pe data de 20 mai. Alături de invitații noștri speciali, vom discuta „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace” de Stephen R. Covey, una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile.
A, stați așa! Am găsit cuvântul. Mirosea a oportunitate.
Parteneri: Cărturești, Chateau Cristi
Profile sociale