12 curiozități despre avocatura de afaceri din Republica Moldova. Perspectivă personală

Fitz, pisicul adoptat de ERA în vara anului 2020

La începutul lunii decembrie, am anunțat (pe Instagram) că răspund la câteva întrebări despre avocatura de afaceri de la noi. Curiozitatea a fost atât de mare, încât n-am reușit să o satisfac în cele câteva răspunsuri oferite acolo. Prin urmare, am selectat 12 întrebări (la care am considerat că aș avea ce spune) și le-am încadrat într-un articol de blog. Experiență proprie sută la sută. E cadoul meu de Crăciun pentru toți tinerii juriști care și-au arătat dorința de a cunoaște mai multe.

Îndată aprind și o lumânare parfumată. Așa, pentru ambianță.

Acolo unde nu există uliu, lăcusta spune: „Eu sunt uliu!”

În primul rând, haideți să pornim de la faptul că în Republica Moldova există avocatură de afaceri. Această realitate încă surprinde pe foarte mulți dintre noi. La fel ca conceptele de casă de avocatură sau butic de avocatură. Și nu ar trebui, dacă mă întrebați.

Într-adevăr, nici Legea cu privirea la avocatură, nici Statutul profesiei de avocat și nici Codul deontologic al avocaților din Republica Moldova nu definesc conceptul de avocatură de afaceri. Oare asta îi contestă existența?

Mediul de afaceri moldovenesc evoluează continuu. E. g., Moldova ocupă locul 48 din 190 de țări (în creștere de pe locul 63) în ceea ce privește ușurința cu care poate fi înființată o afacere, potrivit raportului „Doing Business 2020” al Băncii Mondiale. E o validare internațională importantă. Mai ales că de la coada vacii până aici ne-a luat 30 de ani. Nici mai mult, nici mai puțin.

Nu există niciun dubiu că dinamica mediului de afaceri s-a schimbat. Circuit civil și comercial, reglementări juridice ale relațiilor economice, investitori străini și locali, asociații și forumuri de business etc. Pe acest fundal, nu are cum să nu existe servicii specializate în dreptul afacerilor (comercial), prestate de persoane calificate și abilitate. Acolo unde există business, există avocatură de business.

Se intră cu sau fără bilet?

Acum că am stabilit că avem case de avocatură (birouri și/sau cabinete individuale, în termenii legii) care prestează servicii specializate în dreptul afacerilor, haideți să vedem cum prindem un loc la acest „spectacol” fine. E deopotrivă simplu și complicat, să știți.

Unii colegi mi-au destăinuit că au aplicat în nenumărate rânduri la concursurile anunțate de casele de avocatură, însă nu au trecut. Unii nu au fost invitați la interviu, alții nu l-au promovat. Cred că mai sunt și cei care deocamdată doar analizează.

Fiind înăuntru, am învățat că nu-i suficient să ai actul care îți confirmă statutul. Licența pentru exercitarea profesiei de avocat este importantă, fără îndoială, însă nu este definitorie în speță. Și nici experiența nu mi s-a părut să fie unul dintre atuuri. Deși cunosc o persoană căreia experiența i-a oferit acea șansă în plus la angajare, acest avantaj nu a fost unul trainic. Pentru că a fost rugată la un moment dat să închidă ușa când pleacă.

Cu certitudine, nu e suficient să te potrivești tiparului general – avocat definitiv, câțiva ani de experiență (de dorit în vreo organizație/companie cu profil internațional), excellent skills in writing for legal English etc. Avocatura de afaceri are și exigențe care nu pot fi prevăzute, nu pot fi măsurate. Mereu va conta „acela ceva” – care îți poate garanta și o intrare pe bază de invitație, de altfel.

Ilustrată de Dana Grosu

Banca de CV-uri nu este de formă

Banca de CV-uri – ca s-o numim așa – nu doar că există, ea este cât se poate de funcțională. I-aș încuraja pe toți tinerii care intenționează să facă carieră în acest domeniu să scrie o scrisoare de motivare, să completeze un CV și să le expedieze la cât mai multe case de avocatură. Și să facă acest lucru încă de pe băncile universității.

Când am decis că vreau să fac avocatură, am efectuat o „cercetare de piață”. Am ales trei potențiali avocați îndrumători, cu mult înainte să încep stagiul profesional propriu-zis. Am expediat câte o scrisoare de motivare însoțită de CV și am așteptat. Spre norocul meu, am fost acceptată în toate trei locuri. Însă am ales să merg acolo unde am simțit că aș avea mediul potrivit de creștere pe termen lung.

Fiecare casă de avocatură are pe web site-ul său o pagină denumită Careers. Chiar dacă nu au niciun anunț activ de angajare, puteți expedia CV-ul la adresa de e-mail indicată. Iar atunci când se anunță vreo poziție fără titular sau apare necesitatea de a coopta pe cineva, aceasta va fi sursa primară de documentare. Cunosc pe cineva care a primit un e-mail de la casa de avocatură la care a expediat CV-ul la o distanță de un an de la aplicare. A fost invitat direct la interviu și chiar l-a promovat.

Se câștigă bine(?)

Când se publică anunțurile cu referire la pozițiile vacante, nimeni nu promite nimic concret. Știți voi, totul se discută, totul se negociază. Aici chiar nu există o regulă generală. Ceri zece mii, primești zece mii. Ceri treizeci, primești treizeci. Acuma, na, depinde și de asul din mânecă al fiecăruia – cine ești, ce poți face, vii sau nu dintr-o zonă concurentă, ce soft skill-uri ai etc.

Valoarea onorariului trebuie să fie echitabilă, justificată și satisfăcătoare. Dar nu vă așteptați ca asta să se întâmple chiar din primul an. Pregătiți-vă să petreceți de trei ori mai mult timp la birou pe bani de trei ori mai puțin decât colegii voștri. Pentru vechime în muncă, loialitate și altele de acest fel tot se plătește. Să nu uitați niciodată asta.

Când alegeți drumul ăsta, să fiți pregătiți în primii ani să diferențiați a face bani de a face carieră. Altfel, totul se poate transforma într-o mare frustrare. Nimeni n-are nevoie de asta, credeți-mă pe cuvânt. În plus, banii mari în avocatură se fac după 35. Toată lumea o știe. Focus on the big picture.

În cartea „Nu mâncați niciodată singuri”, Keith Ferrazzi spune: „La locul de muncă, asumați-vă proiectele pe care nu le vrea nimeni. Nu cereți niciodată mai mulți bani înainte de a demonstra că vă faceți treaba cu succes și că sunteți de neprețuit.” Să vă gândiți la asta.

La locul de muncă, asumați-vă proiectele pe care nu le vrea nimeni. Nu cereți niciodată mai mulți bani înainte de a demonstra că vă faceți treaba cu succes și că sunteți de neprețuit.

Ești sau nu stăpân pe timpul tău?

Și da, și nu. Depinde foarte mult de cultura managerială și, într-o manieră mai mică, de cum vă veți poziționa din start. Am întâlnit cazuri când managerul (conducătorul biroului) nu tolera ca cineva să vină după el la birou (ora 08:00 era ora când deja ar fi trebuit să fii cu cafea băută și cu știrile citite), dar și cazuri când n-ai fi putut trage o concluzie despre cine e șeful, dacă judecai strict după ora de venire.

Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonomă. Însă faptul că ajungi să profesezi într-o casă de avocatură presupune în mod automat că ai un șef sau chiar mai mulți. Dacă doriți să vă faceți avocați pentru a fi liber-profesioniști, alternativa deschiderii unui cabinet individual ar trebui luată foarte în serios.

Fiecare casă de avocatură (birou asociat) are cel puțin doi fondatori, conform legii, nu-i așa?! Asta înseamnă că deja sunt cel puțin două persoane care decid totul acolo și apare acel raport de subordonare (chiar dacă este unul oarecum mijlocit). Mai este și ierarhia internă, însă haideți să nu intrăm în prea multe detalii nefolositoare în cazul de față. 

Pistă de decolare – pistă de aterizare

Pentru foarte mulți avocați tineri casele de avocatură sunt piste de decolare. Nimeni nu neagă. Nici măcar managerii marilor case de avocatură. Or, toți dascălii au fost cândva discipoli.

Totuși, pentru unii dintre noi sunt piste de decolare, însă pentru cei mai mulți dintre noi sunt piste de aterizare. De aceea ar fi bine să vă asigurați că veți „ateriza” pe o pistă bună sau foarte bună.

Și mai observ un fenomen care se conturează ușor-ușor. Casele de avocatură devin destinația finală. Unii ne simțim foarte bine în poziții de execuție, alții de conducere. Unii ne vedem asociați, alții parteneri. Și nu e nici rău, nici bine. E așa cum este.

Competiția te (poate) face mai puternic 

În fiecare breaslă există competiție. Chiar și în echipele mici o poți simți. Dacă veți asculta atent, veți auzi cum ți se insuflă să oferi mai mult decât colegii tăi oferă. Să încercați să nu cădeți în capcana asta. Fiți voi înșivă și oferiți maxim din ceea ce puteți.

Dacă vă lăsați atrași în acest joc de competiție tacită, veți avea impresia că sunteți mereu într-o poziție defensivă. Un soi de conflict rece. Și când ești într-o astfel de poziție pierzi timp, energie și chiar doze mari din autenticitate. Nu conduci, ești condus.

Recomandarea mea este să deveniți vizionari, nu reacționari. Învățați să vă placă să nu fiți cei mai deștepți dintr-o încăpere la etapa asta din viața voastră profesională. „Bine că ești tu deștept!”, spune John Fardon în cartea cu același titlu.

“Bine că ești tu deștept!”

Clienții mari sunt tipici caselor de avocatură mari

Din ceea ce observ, clienții mari vin întotdeauna la oameni mari. Vin la cei pe care îi cunosc și despre care au o oarecare certitudine că vor duce lucrurile la bun sfârșit. Forma de organizare este mai puțin relevantă.

Atragerea clienților de talia casei de avocatură unde eu muncesc, e.g., se datorează expertizei și notorietății partenerilor, în primul rând. Dar este și o atracție naturală între generații, din câte pot să observ. Un avocat de 30 de ani rareori va avea drept client un oligarh. Come on!

Activități principale

Să fii asociat într-o casă de avocatură specializată în dreptul afacerilor vine la pachet și cu o serie de efecte colaterale. Poți să nu îmbraci niciodată roba, spre exemplu. Iar dacă sunteți pasionați de litigii, vă va surprinde să descoperiți că ele pot fi puține spre deloc.

Un avocat de business cercetează și analizează, oferă consultații și explicații, expune concluzii cu privire la diferite probleme juridice, asistă în negocieri și tranzacții, face foarte multă muncă de birou etc. 

Business lunch-uri

Foarte mulți au impresia că dacă te-ai făcut avocat de business asta presupune automat și faptul că ieși la prânzuri de afaceri permanent. Am colegi care iau masa cu partenerii în oraș zilnic, colegi care ies cu clienții la masă din când în când, colegi care mănâncă junk food, dar și colegi care vin cu mâncare sănătoasă la caserolă. Paleta e mult mai diversă în realitate.

Pregătiți-vă să mâncați din caserolă în primii ani. E sănătos, econom și salvează timp (mult). Perioada când veți lua prânzul zilnic la restaurant cu partenerii sau clienții voștri va veni. Când? După 35, parcă am stabilit.

Ați putea lua în calcul posibilitatea de a lua masa în oraș o dată la câteva săptămâni. Poate fi cineva cu care abia v-ați cunoscut și cu care v-ar plăcea să mențineți legătura. Așa cum fac eu. Pe lângă faptul că mă ajută să creez legături reale cu oameni grozavi, asta mă ține up to date cu noutățile industria Horeca.

Lucrezi până târziu în noapte

Lucrul până noaptea târziu ar trebui să fie o excepție, o abatere îngăduită de la regula generală. Poți face asta doar atunci când, dintr-un motiv sau altul, riști să pierzi un termen important. De somnul nostru de noapte depinde sănătatea noastră. V-aș încuraja puternic să aveți grijă de ea. Regular sleep, healthy future.

Am un coleg care nu obișnuiește să se rețină după program și nici weekend-uri în care să vină la birou nu prea are. Se întâmplă, evident, dar doar ca excepție. Din câte cunosc, nu a ratat niciodată vreun termen. E unul dintre cei mai responsabili asociați. Poate chiar cel mai responsabil, dacă mă întrebați. Asta vorbește despre faptul că își folosește timpul petrecut la birou cât mai eficient cu putință, în opinia mea.

Dacă ajungi să lucrezi noaptea poate fi un indicator că ai o problemă cu managementul timpului, că nu ești suficient de productiv ziua, că nu ai o viață personală sau socială etc. Cine știe, motive pot fi multe. Din punctul meu de vedere, noaptea e pentru somn. Iar serile și weekend-urile sunt pentru noi, pentru familie, pentru prieteni.

Formula succesului

Tot Ferrazzi povestește că Thomas Harrel, un profesor de psihologie aplicată de la Stanford, și-a propus să identifice caracteristicile celor mai de succes absolvenți. Analizând un grup de absolvenți de MBA la zece ani după ce absolviseră, a descoperit că media rezultatelor la studii nu avea nicio legătură cu succesul. Singura trăsătură comună a celor mai împliniți absolvenți din acea promoție era „fluența verbală”.

Eșuați, eșuați din nou. Eșuați mai bine.

Învățați să faceți conversație cu orice persoană, în orice situație. Pentru că, așa cum a confirmat studiul lui Harrell, cu cât utilizezi mai bine limbajul, cu cât vei ajunge mai departe în viață. Iar „departe” poate însemna și o casă de avocatură foarte bine cotată. În rest, cum obișnuia să spună dramaturgul Samuel Beckett: „Eșuați, eșuați din nou. Eșuați mai bine”.

Apropo de miros, e arbore de ceai.

Locație: Sediul ERA
Fotografii de Alex Morgoci(Decembrie, 2020)