O identitate offshore, vă rog

La zi abordând, nicio firmă de avocatură nu și-ar dori să fie în locul companiei Mossack Fonseca & Co. Sute de jurnaliști din întreaga lume, sub egida International Consortium of Investigative Journalists, au documentat cache-ul milioanelor de email-uri și PDF-uri cu privire la offshore-urile înregistrate și la ID-urile din spatele lor. Pe o distanță de câteva decenii, mediul de afaceri internațional a fost puternic zguduit de Panama Papers. Un „cutremur” care a depășit cu mult intensitatea WikiLeaks. Anonimitatea business-ului internațional a fost puternic lovită de transparență. În interes public, evident.

Un om de afaceri cu consistență solidă își ține business-ul/urile în vreun tax-haven (paradis fiscal). Dar, ca să nu operăm doar cu coeficienți întregi, hai să admitem că fiecare om care are bani mulți îi poate direcționează către vreun astfel de paradis fiscal. De ce? Pentru a da mai puțin și a rămâne cu cât mai mult, în primul rând.

Ipotetic vorbind, un client – fie că e Putin, Sturza, Messi sau un simplu evazionist – vrea ori să evite plata taxelor, ori să spele bani (vin la pachet, cel mai des). Și atunci el caută, disperat sau mai puțin, avantaje fiscale. Din capul locului, el urmărește eludarea sau măcar micșorarea obligațiilor sale fiscale.

Însă o legislație fiscală indulgentă nu e singura atracție. Aproape fiecare client curtează și o oarecare flexibilitate la încorporare. Mai mult, un client mereu își păstrează interesul ca lucrurile să decurgă cât mai operativ. De altfel, e un deziderat acoperit cu un record de 24 de ore la înregistrare. Ca bonus, prezența proprietarului la înregistrare este facultativă. Și aici, da, intră în scenă profesioniștii competenți – avocații sau funcționarii bancari. Unul ca unul.

Indiferent dacă clientul urmărește constituirea unei companii de tip non resident (nerezidentă), international business company (internațională), limited liability company (cu răspundere limitată), exempt (scutită) sau pur și simplu de forma sole trader (persoană fizică), o firmă de avocatură precum Mossack Fonseca & Co face ca acest lucru să se producă în condiții de minimă birocrație. Anume aici se simte adevărata putere a „magnetului”, a identității offshore. Dar ce este o identitate offshore, până la urmă?

În limbajul britanic comun, lexemul offshore” înseamnă „dincolo de țărm”. În limbajul dreptului comercial, este un instrument utilizat în întinderea afacerilor în cadrul unui tax-haven. Acesta indică activitatea economică și compania care desfășoară activitatea în afara frontierelor naționale ale statului în care societatea respectivă este rezidentă. Astfel, o societate offshore este societatea care își derulează afacerile în afara teritoriului în care a fost încorporată.

Prin natura ei, o societate offshore nu desfășoară activități economice și nu realizează venituri în țara în care este înmatriculată. Pe acest fundal, societățile offshore sunt scutite, de cele mai multe ori, de obligațiile de plată a impozitelor pe profit. Iar dacă uneori se aplică, aceste obligații sunt nesemnificative. Fiscalitate redusă se explică prin absența unei baze efective de impozitare.

Să admitem că eu, tu, sau oricare dintre noi am muncit (?!) un miliard. Ultimul lucru pe care ni-l dorim e să-l împărțim. Vrem nu vrem, ne trezim în situația de a ne descurca cât mai repede, cât mai ușor și cât mai în liniște cu acești bani. Și singurul lucru pe care îl vrem e să ducem acest miliard cât mai departe de mâinile cuprinse de furnicături ale statului sau ochii lihniți ai societății civile. Nimic mai simplu.

Putem să ne îndreptăm privirea spre: Antilele Olandeze, Cipru, Dubai, Irlanda, Lichtenstein, Luxemburg sau chiar spre Panama. De regulă, o societate offshore se încorporează și funcționează în statul în care regimul fiscal este foarte favorabil și în care există stabilitate politică, dar și o infrastructură socială solidă. Așadar, anume în aceste state găsim confortul unui ultra all inclusive.

Încorporarea unei entități offshore presupune cheltuielile de înregistrare (o taxă anuală fixă), valoarea capitalului social minim (în dependență de prevederile legale și de interesele noastre), taxa pentru consultanța încorporării unei noi entități offshore, taxe de compensare și anumite taxe de exceptare. Acceptabile toate, în raport comparativ.

În linii mari, încorporarea și întreținerea unei companii într-un teritoriu offshore ne va lua vreo 40 000 MDL anual. Dar ce-s 40 000 pe fundalul unui miliard? În plus, cine mai numără?! Societățile offshore sunt scutite de obligația de a ține contabilitatea sau registre contabile, de obligația de a depune bilanțul anual sau alte declarații contabile. Ups! Se presupunea că noi asta știm. Anevoios să ai un miliard prezumtiv, e drept.

Concluziv. Deși o identitate offshore lasă impresia că ar fi doar un instrument de realizare a evaziunii fiscale internaționale, în realitate nu-i chiar așa. Statutul fiscal generos și facilitățile sale multiple nu corupe caracterul licit al unei societăți offshore. O fi sporind într-un fel oarecare sărăcia internațională – așa cum pretinde Jim Yong Kim, Președintele Băncii Mondiale. Dar, până la urmă, o face în limita legalului. Nimic reprobabil.

Evaziunea fiscală internațională a existat de când lumea și Atena. Și va mai exista. Sau poate nu?! Panama Papers să vorbească.

Notă: Acesta articol a fost scris pentru portalul Bizlaw.md, partalul avocaturii de afaceri din Republica Moldova.

Site Footer