Tocmai am revenit la Chișinău dintr-o mică călătorie în scop de muncă. Și, cu mult entuziasm, m-am apucat să pun lucrurile la punct pentru cea de-a treia ediție a ON’s Book Club. O ediție oarecum aniversară. …
Blog Posts
A nins peste noapte, iar orașul este destul de agitat pentru o zi de sâmbătă. Locurile de parcare sunt toate ocupate – motiv pentru care sunt nevoită să mai dau o tură prin fața Guvernului. Realizez …
Prima ediție a ON’s Book Club, care a fost o declarație tacită de constituire, a fost validată. Cvorumul a fost întrunit. Toată lumea a votat „pro”. Nicio abținere, de altfel. Ura, ura, ura! Dacă cineva nu …
Mă trezesc devreme, fără alarmă. Casa încă doarme. Cu excepția mea, nimeni nu are program în dimineața asta. Pornesc aparatul de cafea și arunc o privire afară. Plouă mărunt. Nici nu dai că azi e …
După o lungă perioadă de citit fiecare pe la casa cui ne are, vorba lui Creangă, ne întâlnim in-person la o sesiune de lectură comună. Prima întrunire a ON’s Book Club va fi găzduită de prietenii …
Eugeniu Rusu conduce Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) într-o perioadă când sistemul național trece prin modificări importante. La numai un an distanță de când a fost numit în funcție, noua Lege privind dreptul de …
Profile sociale